Un candidat manciurian pentru Primăria Constanța? Ramona Mănescu, un PNL-ist vechi în afaceri bănoase cu PSD-ul

Europarlamentarul Ramona Mănescu a fost prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă organizate de PNL Constanța, ca fiind cel mai recent transfer în cadrul partidului. Fostul ministru al transporturilor din guvernarea USL a luat decizia sa activeze în cadrul organizației liberale de la malul mării. Decizia, mascată în declarații prin diverse motive, precum calitatea de europarlamentar al regiunii sau dorința de a implementa programe europene în zonă, este în fapt doar o confirmare a viitoarei candidaturi la Primăria Constanța, intenție sesizată de mass media de câteva săptămâni.

Desigur, politician cu ștate vechi, înscris în PNL imediat după revoluție, Ramona Mănescu nu a dorit să spună direct că va candida la funcția de primar al muncipiului, preferând să se eschiveze și să declare că se pune la dispoziția partidului și că se va supune sondajelor de opinie care vor stabili dacă este potrivită pentru o asemenea candidatură. De parcă anonimul patron de mezeluri Boroianu poate să se bată cu notorietatea unui fost ministru.

Ramona Mănescu nu a dorit să vorbească despre Primăria Constanța, în cadrul conferinței de presă de ieri, fiind total nepregătită în privința subiectului respectiv. A insistat în repetate rânduri pe munca dânsei legată de fondurile europene, a povestit că va exista un birou regional cu care toate consiile locale vor conlucra, pentru a atrage sume de bani, dar a eșuat lamentabil de fiecare dată când subiectul Constanța a fost atins. ”Constanța e un oraș care a evoluat, evident. Pe Ștefan cel Mare, unde am copilărit, sunt aceleași gropi în trotuare care existau și pe vremea lui Ceaușescu” e doar una dintre declarațiile contradictorii făcute de actualul europarlamentar.

Europarlamentarul PNL a dat impresia că este candidatul manciurian care va împăca pe toată lumea, în cazul în care PSD-ul nu va reuși să propună un candidat redutabil, mai exact în cazul în care Decebal Făgădău va refuza să candideze. În mod normal, un candidat dornic să învingă într-o luptă electorală contra unui PSD , foarte puternic, precum cel de la Constanța, ar ieși la atac din prima clipă. Nu însă și Ramona Mănescu, ale cărei declarații au fost atât de neutre, încât și un copil de țâță și-ar fi pus întrebarea: ”pentru cine joacă noul transferat?”.

Desigur, lumea și-o va aduce aminte pe Ramona Mănescu, doamna ministru care a refuzat cu îndârjire să transfere Portul Constanța la administrația Mazăre. Luând lucrurile în serios, această decizie n-a fost niciodată doar a ei, pentru că așa cum singurică a declarat ”nu l-am dat pentru că nu era al meu”. Dincolo de imaginea ministrului care s-a opus administrației Mazăre, constănțenii și-o pot aduce aminte pe Ramona Mănescu, suită pe scena din Mamaia, premiată de primarul Constanței, drept cea mai fashionistă politiciană. Și, mai e ceva …

Ramona Mănescu, PNL-ist pur sânge, a fost asociată, ani de zile, în afaceri, cu un important lider PSD din Giurgiu, Eugen Gheorghe, un vicepreședinte al social democraților din zona respectivă, consilier local și șef al drumurilor județene. Un fost plutonier major, retras din viața militară în 1993 pe caz de boală, dar avansat 15 ani mai târziu de Theodor Meleșcanu (se înțelege, da?) la gradul de colonel și mai apoi de Mihai Stănișoară la gradul de general de brigadă.

Avem, așadar toate motivele să credem că, pentru Primăria Constanța, se prefigurează un nou blat, marca USL? Noi credem că da.

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.