Medierea lui IPS Teodosie: “Ne dați biserica Sf. Mina, preotul Picu se pocăiește și mai vedem ”

Povestea intabulării ”cu busuiocul” a bisericii Sf. Mina, de către Arhiepiscopia Constanța este binecunoscută de către credincioși. Pe scurt, undeva la începutul anului trecut, preotul Nicolae Picu, a fost scos din rândul fețelor bisericești de către IPS Teodosie, pentru ca mai apoi, printr-un fals grosolan comis cu ajutorul angajaților Oficiului de Cadastru din Constanța, arhiepiscopul Dobrogei să treacă în proprietatea Arhiepiscopiei atât bisericuța de lemn cât și centrul social din vecinătatea ei. Din fericire, după numai un an de process, instanța de judecată a decis să corecteze această decizie, hotărând că în România, nu-ți poți revendica o proprietate din simplul motiv că ai stropit cu busuiocul asupra ei, acestea fiind legi bisericești dar nu și legi ale statului. Despre această întreagă poveste puteți citi AICI.

Partea interesantă urmează însă abia după încheierea procesului. Reprezentanții Arhiepiscopiei Constanța i-au chemat pe proprietarii de drept ai bisericii Sf. Mina la mai multe runde de medieri, pentru a găsi soluții ca enoriașii constănțeni să nu rămână fără una dintre cele mai indrăgite locașuri de cult din oraș. Cel puțin așa păreau lucrurile la prima vedere, pentru că odată așezați la negociere, poziția celor doi trimiși ai episcopului, Cezar Axinte și Claudiu Banu s-a dovedit una complet inflexibilă. Sursele noastre, participante la aceste medieri, ne-au povestit că mesajul lui IPS Teodosie pentru familia Picu a fost unul clar: ”ne dați biserica, preotul Nicolae Picu să se pocăiască și pe urmă mai vedem”. Atât și nimic mai mult. Un mesaj lipsit de înțelepciune, din partea unui înalt prelat, venit parcă din vremurile inchiziției, nu-i așa?

Pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat în cadrul celor două runde de medieri, am contactat ambele părți implicate și am cerut un punct de vedere oficial. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Constanța, Călin Gavrilaș, ne-a răspuns amabil că discuțiile existente pe tema bisericii Sf. Mina sunt confidențiale și că din punctul dumnealor de vedere, nu se pune problema ca Arhiepiscopia Constanța să piardă proprietatea locașului de cult, pe rol existând mai multe procese penale care ar putea schimba lucrurile. ”Nu uitați că au mai încercat o dată să închidă biserica și știm cu toții cum s-au încheiat lucrurile. Nu cred că vor încerca a doua oară”, ne-a declarat Călin Gavrilaș.

victor-picu-presedintele-asociatiei_86536375De cealaltă parte, reprezentantul Asociației Sf. Mina, proprietarul de drept al bisericii din parcul Tăbăcărie, Victor Picu, ne-a confirmat poziția inflexibilă pe care a adoptat-o Arhiepiscopia Constanța. ”Noi le-am pus în vedere că trebuie rezolvată caterisirea abuzivă a tatălui meu, înainte de orice discuție iar ei au răspuns că trebuie să le dăm în proprietate biserica și că tata să se pocăiască, așa cum au făcut și alții, urmând ca mai apoi să se gândească dacă-l primesc înapoi în rândul preoților. Pentru buna pace, și pentru că am înțeles că la o mediere fiecare parte mai lasă din pretenții, le-am oferit chiar biserica spre folosință, însă nici asta nu le-a convenit. Ei vor să le-o cedăm pur și simplu, să ne pocăim și apoi poate, poate, ne dă IPS Teodosie o șansă. În aceste condiții noi nu mai negociem nimic, iar imediat dupa ce se rectifică datele în cartea funciară, vom găsi o cale să intrăm în proprietatea bisericii Sf. Mina”, ne-a declarat Victor Picu.

Așadar, în condițiile în care reprezentanții Arhiepiscopiei Constanța nu reușesc să judece o situație ca aceasta cu înțelepciune, considerând că totul li se cuvine, micuța biserică Sf. Mina urmează să se situeze în centrul multor scandaluri de-acum înainte.

Dorian Hapurnea 6.06.2014 Constanta.ro

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.