Război la Consiliul Județean. Nedorit de angajații săi, Nicușor Constantinescu îi sfidează din ușa instituției

După opt ani în care a condus Consiliul Județean Constanța într-un stil dictatorial, Nicușor Constantinescu pare să fi devenit victima propriului comportament. Surse din rândul angajaților CJC ne-au dezvăluit că președintele suspendat al instituției nu mai este dorit în rândul lor, marea majoritate a acestora având deja demsiiile scrise, în eventualitatea în care Nicușor ar reveni în funcție. În tot acest timp, în care se pare că între angajați și actuala conducere s-a instaurat o relație de lucru corectă, Nicușor Constantinescu nu stă cu mâinile în sân și sfidează restricțiile impuse de instanță, făcând vizite dese la Prefectura Constanța, dorind parcă să le arate ”trădătorilor” că e pe aproape și că va reveni curând.

Angajații CJC s-au îmbătat de fericire, atunci când Nicușor Constantinescu a fost reținut

Lanțul trădărilor, din familia CJC, a ieșit la iveală în luna august a anului trecut, atunci când Cristinel Dragomir, știut om de casă al președintelui, ștergea pe jos cu Nicușor, într-o înregistrare audio postată anonim pe youtube. ” ”În ultimul timp înebunise de tot, mai ales de când a fost ales președinte prin vot uninominal. E defect, 90 % dintre acte au fost semnate personal de el, e un calic, e nenorocire ce e în Consiliul ăsta”, declara Dragomir, referitor la șeful său, uimind întreaga opinie publică.

Ce nu se știa încă, la acea vreme, era că aceste frustrări ale vicepreședintelui reprezentau de fapt o opinie generală în rândul angajaților Consiliului Județean. Sursele noastre, din rândul acestora, ne-au povestit că la aflarea veștii că Nicușor Constantinescu a fost ridicat de procurori în luna martie a anului trecut, a fost organizată o petrecere grandioasă pentru a sărbători fericitul eveniment. Și lanțul trădărilor nu s-a oprit aici. Aflat în Statele Unite ale Americii, la tratament, Nicușor Constantinescu a avut surpriza să afle că angajații săi nu mai vor să semneze acte pe bandă rulantă, fără a le verifica legalitatea în prealabil. Au urmat telefoane și amenințări cu demiterea dar totul a fost în van, pentru că nimeni nu a mai dorit să riște pușcăria pentru ”bolnavul” Nicușor Constantinescu.

Ultima și poate cea mai elocventă dovadă de revoltă a angajaților Consiliului Județean Constanța s-a petrecut odată cu eliberarea șefului CJC din arest. În acel moment, restricționat de instanță să se apropie de instituția pe care cândva o prezidase (știa judecătorul ceva?), Nicușor Constantinescu avea nevoie să dovedească faptul că prezența sa în fruntea Consiliului Județean e necesară pentru buna funcționare a instituției. Numai că, înțelegând strategia pe care o va adopta fostul lor șef, consilierii județeni  s-au grupat cu câteva zile  înainte de ședința de judecată și au votat în unanimitate ca vicepreședintele Cristinel Dragomir să preia atribuțiile președintelui, arătând astfel instanței că lucrurile merg bine și fără fostul șef la cârmă, astfel că judecătorii au respins în două rânduri cererea lui Nicușor Constantinescu de a modifica restricțiile controlului judiciar sub care se află și în prezent.

Nicușor Constantinescu sfidează judecătorii făcând vizite în clădirea Consiliului Județean?

Sursele noastre, din CJC, ne-au povestit că, trădat și lovit în orgoliul propriu, Nicușor Constantinescu obișnuiește să facă vizite în clădirea Prefecturii Constanța, care comunică la interior cu cea a Consiliului Județean. ”Își parchează mașina undeva lângă Primărie, intră prin sediul Prefecturii și vine până la ușa care comunică în interior cu sediul Consiliului Județean. Stă și ne privește de la ușa respectivă iar noi toți așteptăm cu mâna pe telefon pentru a-l denunța în caz că intră”, ne-a povestit unul dintre angajații Consiliului Județean.

Desigur, am cerut un punct de vedere referitor la această situație, reprezentanților Prefecturii Constanța, pentru a înțelege care anume e scopul vizitelor lui Nicușor Cosntantinescu în această instituție și dacă acestea sunt evidențiate în registrul vizitatorilor aflat la intrare însă demersul nostru a rămas fără răspuns. Cert este că între angajații Consiliului Județean Constanța și fostul șef se duce un război tacit, pe care prima tabără pare să-l câștige, în acest moment.

Dorian Hapurnea – Constanta.ro 5.01.2015

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.