Incendiul ”Colectiv” ne duce în epoca excesului de zel

Incendiul din clubul bucureștean Colectiv este fără îndoială o consecință a modului de viață românesc. Șpaga, corupția, delăsarea, dorința nebună de a face bani din orice, oricum și indiferent de preț, sunt doar câteva dintre tarele modului de viață românesc. Mai devreme sau mai târziu, consecința urma să apară, buba trebuia să se spargă. Problema însă este că nici acum, după această imensă tragedie, nu pare că am învățat nimic.

Cel  puțin asta e impresia pe care mi-a lăsat-o șeful ISU Dobrogea, Daniel Petrov, care s-a înființat aseară cu toate efectivele din dotare la primul incendiu anunțat. Cine a strigat aseară ”incendiu” la 112, anunțând că arde Casa de Cultură din Constanța, n-a bănuit probabil ce va urma. 12 echipaje de poliție au împânzit zona, trei autospeciale ale ISU, două dube de jandarmi, două mașini SMURD, zeci de jurnaliști și bineînțeles, ditamai șeful ISU Dobrogea în persoană, disperat să dea cât mai multe declarații. Mândru nevoie mare că, la Constanța totul e sub control, totul e verificat, nimic nu se poate întâmpla, intervențiile sunt extrem de eficiente.

Aș fi vrut să-i vedeți fața acestui domn, în momentul în care întrebările jurnaliștilor s-au terminat, rapid, reduse doar la incendiul din Culture Pub. Se ruga pur și simplu de jurnaliști să-i pună întrebări despre activitatea ISU. Cel mai probabil, acest domn s-a rugat cu cerul și pământul, după tragedia din București să se întâmple ceva și la Constanța, ca să arate el cum se intervine eficient. Și atunci când Dumnezeu i-a scos în față un incendiu, fie el și mărunt, jurnaliștii au uitat să întrebe despre ISU, mama lor de jurnaliști.

În ochii mei, intervenția de la Casa de Cultură a fost umflată ridicol de mult. Și nu e prima dată când asistăm la asta. Ne aducem aminte cu toții că după ”sinuciderea în direct” a doamnei din București, la primul sinucigaș care anunțase o asemenea intenție în Constanța, tot ISU Dobrogea a ieșit să intervină. Sau ne putem aduce aminte că după intervenția deficitară de pe lacul Siutghiol, la doar câteva zile cineva a anunțat că doi pescari s-au înecat în același lac și toți angajații ISU s-au înființat acolo pentru a demonstra eficiența instituției.

Aseară, mai mulți prieteni din București m-au sunat să-mi spună că în București echipe formate din 12 controlori de pe la toate instituțiile statului verifică modul în care se desfășoară activitatea cluburilor din capitală. Și tot aseară, cineva m-a sunat să-mi spună că în apropierea gării din Constanța au fost probleme iar poliția n-a avut cum să trimită un echipaj. Erau cu toții la micuțul incendiu de la Casa de Cultură.

Peste vreo două luni, când totul va fi uitat, problemele vor apărea din nou la ISU Dobrogea. Și, ca de fiecare dată, micuțul Petrov va dispărea, lăsând explicațiile eșecului pe seama purtătorului de cuvânt. Și, ca de fiecare dată, vom înțelege că, indiferent de dimensiunea tragediilor care ne lovesc, memoria românului e de foarte scurtă durată.

 

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.