Domnule Gabriel Comănescu, încetați cu cenzura!

Un prieten și coleg de presă, angajat al unui ziar, m-a sunat ceva mai devreme. ”Mi s-a cerut să încetez cu textele despre Comănescu și Chițac”, mi-a spus, ”se pare că s-au creat niște prietenii cu patronii mei, nu știu ce să fac”, zice omul. Auzisem că vor să-i închidă gura, dar am pus totul pe seama scenaritei care circulă între jurnaliști. Să fim serioși, am spus mereu, nu mai suntem pe vremea lui Năstase, tâmpit să fii să încerci să cenzurezi pe cineva, își face un blog și te toacă de dimineața până seara, n-are sens.

Și totuși, se pare că dacă social democrații, cândva cei mai pricepuți ”dentiști” ai jurnaliștilor, au priceput că în 2016 nu mai e simplu să închizi gura unui jurnalist, cel puțin la nivel de Constanța, singurul care continuă să mai aplice asemenea metode este milionarul de carton Gabriel Comănescu.

Și aici nu pot decât să mă dau pe mine drept exemplu. Imediat după ce Gabriel Comănescu a cumpărat Dobrogea Tv, un post unde obișnuiam să fiu invitat relativ des, am avut neobrăzarea să particip la o emisiune tv a acestui post, unde, enervat de moartea unui pompier constănțean, o victimă a unui sistem prost gândit, am îmbrăcat un tricou pe care am afișat un mesaj clar: o poză cu prefectul de la acea vreme și cuvântul DEMISIA. Gestul meu n-a rămas nepedepsit. Nu doar că mai marii postului mi-au spus, destul de direct, că nu e normal să fac așa ceva, dar, din acel moment n-am mai primit nicio invitație la postul Dobrogea Tv.

Veți spune că e probabil o întâmplare. Să continuăm. În urmă cu două săptămâni am adresat o întrebare, pe adresa de e-mail a companiei domnului Gabriel Comănescu, legat de unele proprietăți pe care milionarul le deține. Mi s-a răspuns că voi avea toate informațiile, luni. De-atunci, au trecut două săptămâni. Nu voi afla probabil niciodată la care ”luni” se referea domnișoara care mi-a răspuns.

Mai departe. Am cerut mai multor membri ai echipei de campanie Vergil Chițac, o informație: cât costă chiria sediului de campanie a candidatului și cine o plătește. Evident, întrebarea a rămas fără răspuns.

Acestea sunt metodele de lucru ale echipei Comănescu/Chițac. Lumea spune că votând Făgădău îl aduci înapoi pe Mazăre, eu zic să deschidem bine ochii, pentru că s-ar putea ca următorul Mazăre să fie de fapt deghizat în haine de liberal.

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.